SERVICII MEDICALE INTEGRATE ACORDATE PACIENȚILOR
Numai 30 la sută dintre cele 175 de spitale evaluate până acum de către ANMCS au capacitatea de a oferi servicii medicale integrate pacienților, adică sunt în măsură să trateze pacientul în ansamblu, de la internare, investigare, consulturi interdiscipinare și tratament.
“Din evaluările noastre constatăm că sunt probleme serioase privind respectarea bunelor practici din spitale, nu atât în desfășurarea actului medical propriu-zis, cât în abordarea integrată a problemelor pe care pacientul le are. Standardele cele mai puțin îndeplinite sunt cele referitoare la evaluarea inițială a nevoilor de sănătate ale pacientului, în concordanță cu resursele unității sanitare care preia cazul. Referitor la managementul integrat al cazului, din cele 175 de spitale evaluate în prezent, doar 30% îndeplinesc acest standard în proporție de 100%. Există o foarte mare problemă în cultura siguranței pacientului și cultura calității serviciilor“, a declarat secretarul de stat Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Declarația a fost făcută la prezentarea raportului proiectului “Managementul integrat al bolilor cardiovasculare în România“.
Una dintre concluziile raportului privind sănătatea cardiovasculară a românilor arată că în perioada 2001-2016, cu toate progresele realizate în domeniu, s-au înregistrat aproape 2,5 milioane de decese din cauza bolilor cardiovasculare în România. Adică populația unei aglomerații urbane de mărimea Bucureștiului.
Proiectul este implementat de către Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice și coordonat de ANMCS, împreună cu Societatea Română de Cardiologie. La proiect au participat si societățile științifice de neurologie, nefrologie, boli de nutriție și diabet zaharat, implicate în abordarea integrată a pacientului cu boli cardiovasculare.



