REZULTATUL FINAL AL PROBEI SCRISE DESFĂȘURATĂ ÎN DATA DE 27.09.2021 în vederea ocupării posturilor vacante de execuție din cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate – după soluționarea contestației formulată de candidata înscrisă pentrul postul de consilier gradul IA din cadrul Compartimentului Educație, Cercetare și Managementul Calității

Comisia de soluționare a contestațiilor în conformitate cu prevederile art. 32 alin.(2) coroborat cu art. 33 lit.b) din Regulamentul – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a analizat contestația depusă și înregistrată sub nr. 3258/ANMCS/29.09.2021.

Rezultatul soluționării contestației este prezentat mai jos:

Nr.crt Date de identificare a candidatului  conform cererii de înscriere la concurs Denumirea  postului Punctaj obținut Rezultat admis /respins
Unitatea de Evaluare și Acreditare a Spitalelor  
1. 3122/ANMCS/16.09.2021 Consilier gradul IA 31,66 Respins

În situația în care candidatul este nemulțumit de modul de soluţionare a contestației, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

Secretar comisie,

Cristiana-Manuela Angheloiu

Sari la conținut