Precizări suplimentare cu privire la Programul de voluntariat ”Dezvoltarea culturii calității și siguranței pacientului”
Principalele activități la care voluntarul este abilitat să participe în cadrul Programului de voluntariat ”Dezvoltarea culturii calității și siguranței pacientului” sunt următoarele:
- comunicarea cu unitățile sanitare în perioada de pregătire a vizitei de evaluare în conformitate cu reglementările ANMCS;
- monitorizarea respectării de către unitățile sanitare a cerințelor procesului de monitorizare conform reglementărilor ANMCS;
- efectuarea vizitelor inopinate sau programate la nivelul unităților sanitare, în conformitate cu prevederile Ordinului Preşedintelui ANMCS nr. 639/2016 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare a unităților sanitare acreditate;
- activități solicitate de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate în proiectele și programele de cercetare pe care aceasta le derulează;
- orice alte activități repartizate de către Directorul Oficiului Teritorial în legătură cu obiectul de activitate al acestuia.
Toate aceste activități se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în Romania, cu modificările și completările ulterioare și cu cele ale Legii nr. 53/2003 Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Stabilirea activităților și a timpilor alocați acestora se va face în funcție de tematica abordată, de comun acord cu voluntarul, astfel încât să nu fie perturbată activitatea de bază a acestuia și să se diminueze eventualele costuri necesare desfășurării acestora.
Informații suplimentare se regăsesc în modelul Contractului de voluntariat, care poate fi accesat AICI



