ÎN ATENȚIA UNITĂȚILOR SANITARE DIN AMBULATORIU!
Având în vedere derularea procesului de elaborare a primei ediții a Standardelor de acreditare a unităților sanitare din ambulatoriu, pentru cele șase categorii de asistență medicală: asistentă medicală de specialitate în ambulatoriu, asistentă medicală de urgență prespital, îngrijiri paliative în ambulatoriu, medicină fizică și de reabilitare în ambulatoriu, paraclinic radiologie și imagistică, paraclinic laborator analize medicale, vă aducem la cunoștință că până în data de 10.05.2018, unitățile sanitare care doresc să participe la pilotarea standardelor menționate mai sus, elaborate pentru primul ciclu de acreditare, pot transmite disponibilitatea și interesul de a participa la programul pilot ce se va desfășura în perioada 15-30 Mai 2018.
Participarea la studiul pilot nu creează obligații din partea A.N.M.C.S. sau a unității sanitare din ambulatoriu participante și este independentă de procesul de evaluare ce va avea loc ulterior, conform metodologiei ANMCS de evaluare – acreditare care urmează a fi publicată.
Așteptăm solicitările de participare pe adresa de e-mail ambulatoriu@anmcs.gov.ro



