Comunicat important în atenția evaluatorilor

În data de 13.10.2015, a intrat în vigoare Ordinul Preşedintelui ANMCS nr. 102/08.10.2015 pentru constituirea Registrului evaluatorilor de servicii de sănătate specializaţi pentru evaluarea spitalelor al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, publicat în M.Of. nr. 763/13.10.2015.

Potrivit acestui Ordin, pentru menţinerea în Registrul evaluatorilor de servicii de sănătate specializaţi pentru evaluarea spitalelor al A.N.M.C.S. se impune participarea evaluatorilor la procesele de monitorizare, perfecţionare şi respectiv, evaluare şi îndeplinirea unui set de condiţii minimale.

Programul de perfecţionare pentru evaluatori de spitale se organizează sub forma mai multor sesiuni, numărul şi durata sesiunilor urmând a fi stabilite astfel încât să fie permisă participarea la Program, în ordinea dobândirii calităţii de evaluator de spitale, a tuturor evaluatorilor înscrişi în Registrul evaluatorilor de servicii de sănătate specializaţi pentru evaluarea spitalelor al A.N.M.C.S., ca o condiţie obligatorie, prealabilă participării la programul de evaluare periodică la fiecare 3 ani, în vederea menţinerii recunoaşterii de către A.N.M.C.S.

Programul de perfecţionare pentru Evaluatorii de Spitale  se adresează persoanelor care dețin un certificat de evaluator de spitale şi are ca obiectiv major perfecționarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare pentru a realiza în condiţii optime, activităţile specifice procesului de evaluare a spitalelor, în vederea acreditării.

Programul are structură modulară şi se desfăşoară pe durata a trei săptămâni, astfel:

– 1 sesiune de pregătire teoretică – curs și exerciții la sală, cu durată de 5 zile, care se va desfășura la Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB) și va cuprinde următoarele tematici:

  • Noțiuni de organizarea spitalului
  • Managementul clinic al spitalului
  • Principii și modele de standardizare la nivelul spitalului
  • Organizarea și evaluarea activităţii de prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale în spital
  • Circuitele funcționale din spital
  • Siguranța pacientului și calitatea serviciilor spitalicești
  • Evaluatorul de spitale
  • Standardele și indicatorii de acreditare a spitalului
  • Verificarea și validarea sistemului de managementul calității la nivelul spitalului

– 1 sesiune de pregătire practică – aplicaţii, cu durată de 3 zile, care vizează realizarea de studii de caz, exercitii şi simulari, la sediul ANMCS.

– Examenul final care va cuprinde o probă scrisă cu durata de 3 ore și va consta în 4 studii de caz, precum și o probă orală, sub forma unui interviu, cu durata de 20 minute.

Înscrierea la programul de perfecţionare se va face potrivit programărilor, pentru primele două serii evaluatorii de spitale activi și care dețin un certificat de evaluator de spitale eliberat de către instituția abilitată, până la data de 31.12.2013. Evaluatorii programați pentru o sesiune pot amâna Programul de perfecționare pentru evaluatorii de spitale cu maxim două sesiuni decât cea în care au fost programați inițial.
Înscrierea la Programul de perfecționare pentru evaluatorii de spitale se face potrivit programărilor afișate mai jos, începând cu data de 16.10.2015:

  • la sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, Sector 2, zilnic, de luni până joi, între orele 9.00 – 15.30;
  • online, prin completarea formularului de înscriere, afișat pe adresa de web: www.snspms.ro

 

Conținutul dosarului de înscriere îl găsiți pe pagina de internet a Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti. Dosarele incomplete vor fi respinse.
Pentru admiterea la programul de perfecționare, participanţii vor susţine un test de verificare a cunoştinţelor de tehnoredactare computerizată (documente în format WORD şi EXCEL), care este eliminatoriu.
La absolvirea programului, participanţii vor primi un Certificat de absolvire, eliberat de către SNSPMPDSB, condiție obligatorie pentru menținerea calității de evaluator de spitale activ și ca o condiţie obligatorie, prealabilă participării la programul de evaluare periodică la fiecare 3 ani, în vederea menţinerii recunoaşterii de către A.N.M.C.S.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul ANMCS – persoană de contact: Ivona POTZAICHIN, Telefon 0734 991 438, e-mail: ivona.potzaichin@anmcs.gov.ro


Ordinul Preşedintelui ANMCS nr. 102/08.10.2015 pentru constituirea Registrului evaluatorilor de servicii de sănătate specializaţi pentru evaluarea spitalelor al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, publicat în M.Of. nr. 763/13.10.2015


Programarea evaluatorilor PEV 1 si 2


 

 

Sari la conținut