ANMCS PREZENTĂ LA O CONFERINȚĂ NAȚIONALĂ ORGANIZATĂ LA CHIȘINĂU
„Rolul Structurii de Management al Calității în îmbunătățirea calității serviciilor medicale şi siguranţei pacienților” a fost conferința organizată de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc între 20-21 decembrie 2019, la Chișinau, iar din partea ANMCS a fost prezent Dr. Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate care a vorbit despre dimensiunile calității serviciilor de sănătate și despre importanța structurii de management al calității în unitățile sanitare.
În cadrul evenimentului au fost organizate și trei ateliere de lucru în care participanții au elaborat atât indicatorii de performanță ai Structurii de Management al Calității( SMC) cât și fișele de post pentru angajații SMC. Cei prezenți au fost îndrumați de experți în dezvoltarea ”Planului de asigurare a calității serviciilor medicale şi siguranţei pacienților.”
Totodată, o delegație a României a fost primită la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova.
Între cei prezenți s-au aflat: dr. Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Silviu Rusu, președintele Asociației Evaluatorilor de Servicii Medicale, Constantin Poiană, managerul Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” Buhuși și Alina Vrinceanu, manager de calitate/ vicepreședintele A.E.S.M.
Au fost discutate diverse aspecte legate de sistemele sanitare din cele două țări și a fost încheiat un parteneriat între A.E.S.M. și organizația omoloagă din Republica Moldova. De asemenea, s-a vorbit și despre structurile de management al calității din unitățile sanitare de la noi și despre posibilitatea accesării de proiecte transfrontaliere cu finanțare europeană. În Republica Moldova se propune derularea unui proiect pilot pentru Structura de Management al Calității Serviciilor Medicale, începând cu 2 ianuarie 2020.





