DECLARĂ UN EVENIMENT ADVERS ASOCIAT ASISTENȚEI MEDICALE

Eveniment advers ( EAAAM)  – eveniment considerat prevenibil, care reprezintă afectarea neintenționată și nedorită a sănătății, rănirea, îmbolnăvirea, dizabilitatea temporară sau permanentă sau chiar moartea pacientului, asociat asistenței medicale.

Care este scopul?
Evenimentele adverse grave asociate asistenței  medicale (EAAAM ) trebuie raportate și analizate de către toți profesioniștii din domeniul sănătății, indiferent de domeniul lor de practică. Informațiile permit specialiștilor din domeniul sănătății să înțeleagă și să participe la acest management al riscului activității lor. Colectarea informațiilor despre EAAAM de către ANMCS este un proces anonim, fără caracter acuzator, în scopul învățării din erori. Astfel, pe baza acestor raportări, ANMCS poate identifica cele mai frecvente cauze de apariție și cele mai bune practici de prevenire a apariției și limitare a efectelor acestora.

Declararea unui EAAAM, în practică

Imediat ce apare un eveniment grav, trebuie luate măsuri imediate:

  • – Alertați managerii medicali și managerul desemnat al structurii de management al calității
  • – Implementați orice măsuri de precauție privind pacientul sau alți pacienți
  • – Informați pacientul și anturajul acestuia
  • – Identificați primele elemente de înțelegere a evenimentului
  • – Apoi continuați raportul de analiză al evenimentului advers

RAPORTAREA EVENIMENTELOR ADVERSE ASOCIATE ASISTENȚEI MEDICALE (EAAAM) ÎN CURSUL PROCESULUI DE MONITORIZARE POST-ACREDITARE
Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) face următoarele precizări ca urmare a nivelului relativ scăzut de identificări și raportări ca și evenimente adverse asociate asistenței medicale (EAAAM) a infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) în cursul procesului de monitorizare post-acreditare.

Precizări ANMCS privind identificarea și raportarea (EAAAM) şi  (IAAM)


Eveniment advers ( EAAAM)  – eveniment considerat prevenibil, care reprezintă afectarea neintenționată și nedorită a sănătății, rănirea, îmbolnăvirea, dizabilitatea temporară sau permanentă sau chiar moartea pacientului, asociat asistenței medicale.
Care este scopul?
Evenimentele adverse grave asociate asistenței  medicale (EAAAM ) trebuie raportate și analizate de către toți profesioniștii din domeniul sănătății, indiferent de domeniul lor de practică. Informațiile permit specialiștilor din domeniul sănătății să înțeleagă și să participe la acest management al riscului activității lor. Colectarea informațiilor despre EAAAM de către ANMCS este un proces anonim, fără caracter acuzator, în scopul învățării din erori. Astfel, pe baza acestor raportări, ANMCS poate identifica cele mai frecvente cauze de apariție și cele mai bune practici de prevenire a apariției și limitare a efectelor acestora.

În atenția tuturor unităților sanitare cu paturi (USP):

ANMCS dorește să mulțumească pe această cale tuturor spitalelor care au înțeles importanța identificării și raportării evenimentelor adverse asociate asistenței medicale (EAAAM) și au făcut aceste raportări.

Reamintim faptul că acest demers, care face parte din monitorizarea post-acreditare a unităților sanitare, constă în colectarea anonimă, fără caracter acuzator (fără posibilitatea identificării spitalului/pacientului/personalului medical implicat), în scopul învățării din erori (identificarea cauzelor care au dus la apariția evenimentului și analiza măsurilor propuse pentru prevenirea reapariției acestora). Pe baza tuturor datelor colectate, atunci când volumul acestora va fi suficient de mare pantru a permite o analiză relevantă statistic, ANMCS va elabora rapoarte/ ghiduri de bună practică ce vor fi puse la dispoziția profesioniștilor, prin intermediul aplicației Capesaro.

 

Sari la conținut