În atenția evaluatorilor de servicii de sănătate
Absolvenții cursurilor de formare de evaluatori de servicii de sănătate care îndeplinesc condițiile prevazute în Ordinul Președintelui ANMCS nr. 651/2016, urmează să primească atestatul de evaluator de servicii sănătate.
Pentru obținerea acestui atestat sunt necesare OBLIGATORIU următoarele documente:
– Cerere tip
– Fișă personală evaluator
– Curriculum vitae în format Europass, actualizat
– Copie carte de identitate
– Copie certificat de naștere
– Copie certificat de căsătorie
– Certificat de absolvire a programului de formare
– Certificat de absolvire a programului de perfecționare (doar pentru evaluatorii formați de către CoNAS)
– Certificat de cazier judiciar care sa ateste ca nu sunteți condamnat/ă pentru infracțiuni care atrag nedemnitatea
– Formularul de acord cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
– Declarația referitoare la incompatibilități și conflict de interese în raport cu calitatea de evaluator
– Dovada achitării la zi a cotizaţiei anuale (ultima dovadă de achitare a acesteia)
În vederea operaționalizării comunicării dintre evaluatori și ANMCS, toate aceste documente vor fi încărcate scanate și salvate în format .pdf, în aplicația Capesaro. În acest sens, în perioada 19 – 21 decembrie 2016 fiecare evaluator va primi pe adresa de e-mail existentă în baza de date a ANMCS o informare despre modul de încărcare a documentelor menționate, însoțită de user-name-ul și parola de acces în aplicație, care vor fi valabile pe parcursul ciclului II de evaluare.
Până pe data de 28.12.2016 evaluatorii trebuie să încarce documentele solicitate, acestea urmând a fi analizate în cadrul structurii de specialitate a ANMCS, care va emite, după caz și atestatul de evaluator. Atestatul va putea fi ridicat de către evaluatori de la sediul ANMCS cu ocazia primei vizite la sediul instituției, începând cu a doua jumătate a lunii ianuarie 2017. În cazul în care documentele nu sunt corect încărcate sau nu sunt considerate conforme, evaluatorul respectiv va fi contactat de către un angajat al ANMCS pentru lămuriri suplimentare.
DOAR pentru evaluatorii formați de către CoNAS, a căror perioadă de 3 ani de la certificare expiră/ a expirat în anul 2016 și care au absolvit PEV în cursul acestui an: suplimentar e-mail-ului cu instrucțiuni, vor primi și un e-mail cu testul de verificare a cunoștințelor la 3 ani (conform prevederilor art. 12 lit. b din Ordinul nr. 651/2016).
Rezolvarea testului, conform cerințelor, trebuie trimisă pe adresa de e-mail secretariat@anmcs.gov.ro până pe data de 22.12.2016, ora 14.00. DOAR în cazul nepromovării acestui test, evaluatorul va fi informat prin e-mail.
Atestatul de evaluator de servicii de sănătate al A.N.M.C.S. reprezintă un document valabil doar în relația dintre evaluator și ANMCS.



