Ziua Mondială a Siguranței Pacientului 2025: „În siguranță, din prima zi de viață”

Fiecare copil are dreptul la îngrijire medicală sigură și de calitate încă din primele clipe de viață. Totuși, nou-născuții și copiii mici sunt mai expuși riscului din cauza dezvoltării rapide, a nevoilor de sănătate în schimbare și posibilelor evoluții specifice ale bolilor. Ei depind de adulți pentru a le reprezenta interesele și a lua decizii în numele lor. În plus, circumstanțele socio-economice – de pildă dificultatea de a accesa la timp îngrijirea necesară – pot adăuga obstacole. Toți acești factori îi fac mai vulnerabili dacă îngrijirea nu este adaptată în mod specific vârstei, constituției, stării de sănătate și contextului lor.

Un singur incident care nu respectă siguranța copilului poate lăsa urmări pe viață asupra sănătații și dezvoltării lui. De aceea, Ziua Mondiala a Siguranței Pacientului 2025 este dedicată asigurării îngrijirii pentru fiecare nou-născut și fiecare copil, cu o atenție deosebită pentru cei de până în 9 ani. Sloganul campaniei de anul acesta – ,”În siguranță, din prima zi de viață!” – subliniază nevoia urgentă  de a pune pe primul loc prevenirea constantă a problemelor de sănătate pe tot parcursul copilăriei, cu beneficii care se vor vedea de-a lungul intregii vieți.

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății – Biroul din România îi invită pe părinți, îngrijitori, profesioniști din sănătate, lideri ai sistemului sanitar și comunitățile lor să acționeze împreună pentru a preveni problemele legate de îngrijirea pediatrică și pentru a construi un viitor mai sigur și mai sănătos pentru fiecare copil, ca parte a efortului global de atingere a Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 3 – Sănătate și Bunăstare.

Sari la conținut