ÎN ATENȚIA TUTUROR UNITĂȚILOR SANITARE!
Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate precizează faptul că NU A AUTORIZAT NICIO FIRMĂ DE CONSULTANȚĂ, NU RECOMANDĂ ȘI NU ÎNCURAJEAZĂ CONTRACTAREA DE CĂTRE UNITĂȚILE SANITARE A SERVICIILOR DE CONSULTANȚĂ PENTRU PREGĂTIREA ACESTORA ÎN VEDEREA ACREDITĂRII.
În acest scop, legea prevede existența Structurilor de Management al Calitatii Servicilor Medicale (S.M.C.) în cazul spitalelor și pregătirea personalului în cazul unităților sanitare din ambulatoriu. ANMCS va anunța, în perioada următoare, organizarea sesiunilor de formare gratuită în managementul calității pentru personalul unităților sanitare din ambulatoriu.
În plus, prin intermediul responsabililor zonali din cadrul structurilor sale, ANMCS este permanent la dispoziția celor interesați de a primi suport în implementarea unui sistem de management al calității în concordanță cu obligațiile legale.
Considerăm că orice recomandare, făcută în numele ANMCS, pentru încheierea unor astfel de contracte de consultanță reprezintă un abuz de care ANMCS se delimitează ferm și fără echivoc.
Totodată, atragem atenția conducerii unităților sanitare că evaluatorii nu pot acorda consultanță în vederea acreditării în numele instituției, ci doar în nume propriu.
ANMCS consideră nerecomandabilă și nepotrivită consultanța făcută de evaluatori.



