CONFERINȚA CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ ”SIGURANȚA PACIENTULUI ÎN SISTEMUL SANITAR”
Zeci de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, ai autorităților centrale din domeniul sanitar și membrii unor societăți știintifice medicale au participat în 25 septembrie 2019 , la conferința organizată de Autoritatea Națională pentru Management al Calității în Sănătate, dedicată siguranței pacientului.
Între cei prezenti s-au aflat dr. Miljana Grbic, Reprezentantul OMS- Biroul pentru România, conf.univ. dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat Departamentul pentru Sănătate Publică Administrația Prezidentială, Laszlo Attila, președintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat, conf. dr. Emanoil Ceaușu , vicepreședintele Colegiul Medicilor România împreună cu specialiști din partea unor instituții internaționale de renume care implementează măsurile pentru creșterea siguranței pacientului din Polonia, Marea Britanie și Danemarca:
Basia KUTRYBA, director Centrul Național pentru Asigurarea Calității în Sistemul Sanitar, Polonia
Dr. William LEA, medic, Siguranța pacienților York Teaching Hospital NHS, Marea Britanie
Simon PEITERSEN, consultant prinicipal Societatea Daneză pentru Siguranța Pacientului, Danemarca
Tema evenimentului a fost promovarea si implementarea siguranței pacientului la pachet cu oportunitățile de învățare și dezvoltare, prin implicarea deopotrivă a asociațiilor profesionale și autorităților.
Potrivit ultimului raport al Organizației Mondiale a Sănătății, peste 2,5 de milioane de oameni pe an, adică cinci pe minut sau 7.000 pe zi, mor în spitalele din lume din cauza efectelor adverse prevenibile. Astfel, evenimentele adverse provocate de nerespectarea normelor de siguranță ar putea fi una dintre principalele 10 cauze ce duc la deces sau dizabilități în lume. Acesta a fost unul dintre mesajele transmise de Miljana GRBIC, reprezentatul Organizației Mondiale a Sănătății, conferința organizată de ANMCS.
Reprezentantul OMS a evidențiat și o serie de direcții pentru îmbunătățirea siguranței pacientului:
- – pacientul trebuie să fie implicat, să pună întrebări, să ofere un istoric medical corect.
- – organizațiile de pacienți trebuie să promoveze vocile pacienților și să militeze pentru respectarea normelor de siguranță
- – asociațiile profesionale și organizațiile internaționale trebuie să promoveze siguranța pacientului și să ofere oportunități de învățare și dezvoltare.
VEZI PREZENTAREA dr. Miljana GRBIC, Reprezentantul OMS – Biroul pentru România
La evenimentul dedicat siguranței pacientului au fost transmise mesaje de către Consilierul de Stat la Departamentul pentru Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, conf.univ. dr. Diana Loreta Păun , de președintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat, Laszlo Attila și de vicepreședintele Colegiul Medicilor din Romania, conf. Dr. Emanoil Ceaușu.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), dr. Vasile Cepoi a subliniat in cadrul conferinței că România nu mai este o pată roşie pe harta Europei în ceea ce priveşte implementarea măsurilor de creştere a siguranţei pacientului.
“Prin acţiunile pe care ANMCS le-a întreprins, cele patru recomandări ale Comisiei Europene sunt implementate. Acestea cereau ca profesioniştii din Sănătate să fie formaţi în domeniul siguranţei pacientului şi culturii calităţii serviciilor medicale, pacientul să fie implicat, evenimentele adverse să fie raportate fără caracter acuzator în scopul învăţării din erori şi dezvoltarea unor politici de sănătate . În ultimii ani se înregistrează o schimbare de mentalitate în privinţa raportărilor evenimentelor adverse” . dr Vasile Cepoi, președintele ANMCS.
La conferinţa au fost prezenţi si specialişti în implememtarea măsurilor privind siguranța pacientului din Polonia, Marea Britanie, Danemarca, care au impărtășit experiența lor în acest domeniu.
In ultima parte a conferinței ” Siguranța Pacientului în Sistemul Sanitar” la propunerea ANMCS participanţii au analizat înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Siguranţa Pacientului, care ar urma să fie un organ consultativ, ştiinţific, menit să sprijine Autoritatea Națională pentru Management al Calității în Sănătate în promovarea politicilor de sănătate. Din Consiliul National pentru Siguranța Pacientului ( CNSP) ar urma să facă parte reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi şi ai consiliilor ştiinţifice medicale.
În proiectul de statut al Consiliului Naţional pentru Siguranţa Pacientului sunt următoarele obiective principale:
a) formarea și implementarea culturii siguranței pacientului în rândul profesioniștilor din sănătate;
b) formarea și implementarea culturii calității și siguranței serviciilor de sănătate în rândul pacienților și aparținătorilor;
c) activități de cercetare specifice asigurării calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului;
Conferința a fost organizată de ANMCS cu sprijinul Fundației Amfiteatru.
FOTO: Alex Iacob