Media raportării infecțiilor nosocomiale în România, de patru ori mai mică decât în Europa, potrivit președintelui ANMCS

Media națională a raportării infecțiilor nosocomiale este de 0,84%, în timp ce media raportărilor în Uniunea Europeană depășește 4%. Sunt cifrele prezentate de președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, dr. Vasile Cepoi, într-un interviu acordat Ro Health Review.

Potrivit ANMCS, cea mai mare raportare din România s-a înregistrat în regiunea Centru, adică 1,51%, iar cea mai mică în regiunea Sud-Vest, adică 0,32%. “Atâta vreme cât se vor pune sancțiuni pentru că au fost raportate, pentru că au fost depistate și raportate infecții, sigur că unitățile sanitare se vor păzi de a raporta, chiar dacă vor lua măsuri în interiorul lor. Măsuri care, nefiind transparente, sigur că vor avea și o eficacitate redusă”, a avertizat el.

Lipsa de cultură a calității și siguranței pacientului este principala problemă cu care se confruntă spitalele din România din acest punct de vedere, consideră dr. Cepoi.

video
play-rounded-fill
Sari la conținut